Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Paștele Catolic în Sicilia

Catania – Giardini Naxos – Taormina – Ragusa – Modica – Scicli – Caltagirone
EUR 980 00 EUR
pret/persoana
Sărbători magice în inima tradiţională a Italiei
Pământ situat la întretăierea căilor comerciale străbătute de către marile civilizaţii ale lumii, privind atât către Marea Mediterană şi implicit către Africa, cât şi spre marea masă continentală europeană, Sicilia a ştiut, graţie tradiţionalismului său, să păstreze vie flacăra adevărată a credinţei creştine, venită atât de timpuriu pe aceste meleaguri. În ciuda melanjului cultural dat de prezenţa rând pe rând a fenicienilor, grecilor, romanilor, arabilor, normanzilor, angevinilor, burbonilor, şi mai apoi a statului unificat italian, magia Învierii Mântuitorului este trăită aici cu o intensitate şi cu o bucurie ce numai în zonele mai puţin atinse de aripa modernităţii se pot întâlni. Acesta este motivul pentru care vă invităm să petreceţi alături de noi aceste Sărbători, descoperind în acelaşi timp cu esenţa lor şi imensa bogăţie culturală, gastronomică şi istorică cu care este binecuvântată această minunată insulă. O experienţă culturală şi spirituală din care vă veţi întoarce infinit mai bogaţi decât la plecare.

Va invitam Vă invităm să explorați Sicilia, inima tradițională a Italiei.

Info insotitor: 1

Obiective natura: Grădina Ibleo

Obiective arta: Teatrul Antic Grecesc, Bazilica Bunei Vestiri, Castello di Donnafugata, Palazzo Beneventano, biserica Santa Maria del Monte

Obiective traditii: procesiunile dedicate sărbătorii Paștelui Catolic

Obiective distractii: spectacol tradițional cu muzică folk în Caltagirone

Info tarif:

980 EURO / loc în cameră dublă


tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup minim de 15 turişti

Nr minim de turisti: 15

Sfaturi: Recomandăm încheierea unei Asigurari MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.

Ghizi: insotitor roman de grup

Mese: Mic dejun: 5 Dejun: 2 Cină: 1



PROGRAM



Ziua 1. Bucureşti – Catania – Giardini Naxos
  • Cazare:  Hotel Hellenia Yachting Hotel & SPA 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Avion, autocar
  • Descriere:  Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 18:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei WzzAir). Plecare spre Catania cu compania WizzAir, zbor W4 3151 (19:15 / 20:40). Transfer pentru cazare în Giardini Naxos la Hotel Hellenia Yachting Hotel & SPA 4* (sau similar 4*).


Ziua 2. Giardini Naxos – Taormina – Ragusa
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Mediterraneo Palace 4* (sau similar 4*).
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  tur pietonal Taormina: Catedrala, Piața Corvaja, Turnul Arab
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineața ne vom deplasa spre Taormina, o cochetă staţiune situată la 200 m deasupra nivelului mării, construită pe o terasă muntoasă, cu o frumoasă vedere asupra vulcanului. Centrul istoric este inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, Taormina fiind destinaţia preferată a multor personalităţi artistice de-a lungul timpului. Vom face un tur pietonal, prilej cu care vom admira Catedrala, Piaţa Corvaja şi frumosul Turn Arab, iar cei care doresc vor putea vizita celebrul Teatru Antic Grecesc, unul dintre cele mai bine conservate din Italia. În continuarea zilei vom pleca spre Ragusa, care poate fi definită simplu: o bijuterie barocă, unde vom descoperi Duomo di San Giorgio, principalul lăcaș de cult din oraș construit în stilul baroc sicilian, un simbol al Ragusei Ibla, Salita Commendatore, care cu cele trei sute de trepte ale sale ne va introduce în atmosfera unică a orașului, Biserica Santa Maria dell’Itria cu a sa cupolă albastră elegantă, Palazzo Cosentini, Palazzo della Cancelleria și Grădina Ibleo, cea mai veche dintre cele patru grădini principale ale Ragusei, de unde ne vom bucura de o priveliște splendidă asupra văii Irminio. Cină și cazare în Ragusa la Hotel Mediterraneo Palace 4* (sau similar 4*).


Ziua 3. Ragusa – Comiso – Ragusa
  • Masa:  Mic dejun, dejun
  • Cazare:  Hotel Mediterraneo Palace 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Comiso: procesiunile dedicate sărbătorii Paștelui Catolic tur pietonal Ragusa Ibla
  • Descriere:  Mic dejun. Plecare către Comiso, unde linia orizontului este dominată de două cupole care ies în evidență în mijlocul unui labirint de alei și trepte de piatră albă. Comiso este un alt simbol baroc sicilian, locul de naștere al unor scriitori și artiști cunoscuți precum Salvatore Fiume. Aici vom asista la procesiunile dedicate sărbătorii Paștelui Catolic. În Duminica Paștelui, tot orașul Comiso este în sărbătoare, loclnicii și turiștii celebrând laolaltă mult așteptata „sciuta”, care reprezintă momentul în care simulacrele întruchipându-i pe Iisus Hristos înviat și pe Maica Domnului părăsesc Bazilica Bunei Vestiri pentru a se afunda în îmbrățișarea mulțimii într-o explozie de bucurie și culoare. După dejun la un restaurant local, ne vom îndrepta către Castello di Donnafugata, un impresionant edificiu neogotic și emblemă a istoriei siciliene. Vom putea vizita castelul unde vom afla interesanta legendă a reginei Bianca de Navarra. În continuarea zilei vom vizita Ragusa Ibla, partea veche a orașului Ragusa unde vom avea senzația de întoarcere în timp și unde vom putea admira bijuteriile baroce dintre care se remarcă impresionanta Biserică Santa Maria dell’Itria. Cazare în Ragusa la Hotel Mediterraneo Palace 4* (sau similar 4*).


Ziua 4. Ragusa – Modica – Scicli – Ragusa
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Mediterraneo Palace 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  tur pietonal Modica tur pietonal Scicli
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi ne vom îndrepta către Modica, surprinzătoare, elegantă și misterioasă, o altă perlă barocă plină de edificii impresionante printre care fascinanta catedrală San Gregorio. Modica este locul în care producerea ciocolatei este ridicată la rang de artă, acolo regăsindu-se și cea mai veche fabrică de ciocolată a Siciliei, unde vom putea descoperi originile ciocolatei siciliene și admira sculpturile de ciocolată. Vom face un tur pietonul în care ne vom lăsa pierduți în labirintul de alei înguste, unde din loc în loc vom putea admira priveliștea către Modica Bassa. Vom descoperi „Orașul celor 100 de biserici”, printre care maiestuosul Dom San Giorgio, înalt de 62 m. În continuarea zilei vom vizita Scicli, un alt orășel pitoresc tipic sicilian unde vom putea admira Piazza Italia, Palazzo Beneventano sau Via Francesco Mormino Pena, considerată una dintre cele mai frumoase străzi siciliene. Ne vom putea relaxa apoi printr-o plimbare pe faleza din Marina Ragusa, savurând o înghețată pe țărmul mării. Cazare în Ragusa, Hotel Mediteraneo Palace 4* (sau similar 4*).


Ziua 5. Ragusa – Caltagirone – Catania
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel B&B Catania City Center 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  tur pietonal Caltagirone tur panoramic și pietonal Catania
  • Descriere:  Mic dejun. În prima parte a zilei vom face o călătorie în magia presepiilor din Caltagirone, oraș care are în ADN-ul său arta de a reprezenta Nașterea Domnului, orașul prin excelență al ceramicii și al presepiului de Crăciun din Sicilia! Alături de ghidul local, vom face un tur pietonal prilej cu care vom străbate piețele principale și admira Corte Capitanale, un elegant edificiu renascentist, frumoasa biserică Santa Maria del Monte, complet refăcută după cutremurul din anul 1693, la care vom ajunge urcând celebra scară Santa Maria del Monte, emblema istorică a orașului Caltagirone, listat de UNESCO în Patrimoniul Cultural Mondial. Cele 142 de trepte din piatră de lavă sunt decorate cu splendide plăci de majolică policromă cu motive geometrice, florale, animale și decorative. Atmosfera de sărbătoare cu lumini, muzică, piețe și decorațiuni florale pe străzile orașului, oferă posibilitatea de a vedea peste treizeci de scene ale nativității care exprimă marea tradiție culturală, devoțională și artistică a Caltagironei. Presepiile din Caltagirone sunt un semn al profundei religiozități populare și a măiestriei acestui oraș. Vom vizita un magazin tradițional cu produse ceramice unde vă veți putea pune în practică simțul creativ în făurirea propriilor vase. Pentru dejun, vom putea degusta produse tipice siciliene și vom putea admira un spectacol tradițional cu muzică folk siciliană. În continuarea zilei ne vom deplasa spre Catania, al doilea oraș ca mărime al Siciliei după Palermo, important centru artistic, politic și cultural al Italiei, prezența capodoperelor baroce făcându-l să ocupe un loc de frunte printre orașele incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO din această zonă a Italiei. Vom face un tur panoramic și pietonal al Cataniei, oraș plin de comori care mărturisesc străvechile sale splendori. Pe parcursul turului vom putea admira Fântâna Elefantului, simbolul orașului, Catedrala Sfânta Agatha, Primăria, Via Etnea, Amfiteatrul Roman și Grădinile Villa Bellini, cel mai vechi parc urban din oraș. Cazare în Catania la Hotel B&B Catania City Center 4* (sau similar 4*).


Ziua 6. Catania – București
  • Masa:  Mic dejun
  • Transport:  Autocar, Avion
  • Descriere:  Mic dejun. Transfer la aeroportul din Catania pentru plecarea spre Bucureşti cu zborul W4 3152 (14:05 / 17:15).

vezi mai multe

  • transport continental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Catania și retur cu compania Wizz Air
  • taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile continentale (pot suferi modificări)
  • 5 nopţi cazare în hotel de 4*
  • mesele menţionate în program: 5 mic dejunuri, 1 cină, 1 prânz de Paște și 1 dejun cu degustare de produse tipice locale în Caltagirone
  • transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
  • taxe parcare, taxe de autostradă, poduri, tunele etc.
  • transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
  • conducător român de grup
  • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

vezi mai multe

  • taxele de oraş (unde se percep) se achită individual la recepţia hotelurilor
  • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
  • taxele de intrare la obiectivele turistice (muzee, catedrale etc.) şi dacă este cazul, ghizii pentru acestea
  • bacşişuri: 25 euro/pers. pentru ghizi şi şoferi, mai puţin pentru bagajişti (se achită conducătorului de grup la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
  • excursiile opţionale se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local: IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurari MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.

vezi mai multe

Conditii:
  • înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
  • diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
  • diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
  • turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
  • în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti NOTĂ: Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției Agentia noastra (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția Agentiei noastre nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Acte:
  • paşaportul sau cartea de identitate în curs de valabilitate


Observatii:
  • conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
  • agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
  • agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
  • prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
  • conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
  • cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
  • clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
  • distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
  • dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
  • agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
  • agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
  • în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
  • aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
  • agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
  • conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
  • excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia Agentiei noastre; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
  • agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
  • în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
  • agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
  • copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
  • copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
  • vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
  • pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
  • c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
  • prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!

Optiuni

Servicii
Perioada
Detalii
Pret
Tarif camera single
- 1 adult
29 Mar - 03 Apr, 2024
EUR113000EUR
Tarif camera dubla
- 2 adulti
29 Mar - 03 Apr, 2024
EUR196000EUR
×

CAMPANIE MARTISOR

Cu ocazia sosirii primaverii, in perioada 01.03 - 08.03.2024, va oferim un extra discount pentru rezervarile efectuate EXCLUSIV ONLINE. Folositi la rezervarea ONLINE codul de reducere MARTISOR2024 si beneficiati de un extra discount de 25 euro/rezervare (reducere cumulata cu alte reduceri aplicate de Early Booking, Oferte Speciale, etc). Codul de reducere MARTISOR2024 este valabil pentru rezervarile efectuate in perioada 01.03 - 08.03.2024. Oferta valabila pentru rezervarile tip pachet/sejur (cazare +transport) cu o valoare minima de 1200 euro/rezervare.
Solicita oferta document.addEventListener('DOMContentLoaded', function() { var selectElement = document.getElementById('packages_new_search_sejour_tour'); var sejourOption = selectElement.querySelector('option[value="Sejour"]'); if (sejourOption) { sejourOption.style.display = 'none'; } });