Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Paște în Coreea de Sud

Seoul – Insula Jeju – Busan – Yangdong – Gyeongju – Daegu – Zona Demilitarizată Coreeană
EUR 3482 00 EUR
pret/persoana
Sărbători Pascale pe „Insula Zeilor”. Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Coreea de Sud
Când spunem Coreea de Sud ne gândim imediat la tehnica cea mai avansată, la tehnologia de vârf, la construcţiile cele mai îndrăzneţe, la oamenii pentru care munca este un cult, iar tradiţiile o a doua religie. Vă invităm să petreceți alături de noi Sărbătorile Pascale, într-una dintre țările asiatice în care mai mult de o treime din populație este creștină. Frumuseţea naturală a peisajelor, atracțiile naturale unice ale Coreei, care este mărginită de zone de coastă și ocean pe trei laturi, cu munți care acoperă 70% din suprafaţa țării, orașele frumos luminate noaptea care contribuie la energia irezistibilă a vieții de noapte, arhitectura tradițională care reflectă filozofia coreenilor, bazată pe echilibrul și armonia clădirilor cu mediul natural în care sunt construite, siturile arheologice semnificative care păstrează aproape 5.000 de ani de istorie, creează doar o imagine de ansamblu, dar care merită din plin aprofundată pe parcursul circuitului nostru!

Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Coreea de Sud

Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre circuitul: Paște în Coreea de Sud

Info insotitor: român şi ghizi locali

Obiective natura: Muntele Namsan, Insula Jeju, Craterul vulcanic Seongsan Ilchulbong, Cascada Jeongbang, Faleza Jusangjeoll, Parcul The Ma, Plaja Hyeupjae, Parcul Național Hallasan, Parcul Yongdusan, Parcul Oceanic Taejongdae, Insula Yeongdo-gu, Plaja Haeundae, Parcul palatului Banwolseong, Grota Seokguram, Lacul Bomun, Parcul Imjingak

Obiective arta: Turnul din Seoul, Cheongwadae - Blue House, Palatul Gyeongbokgung, Muzeul de Artă Populară Jeju, Templul Yakcheonsa, Muzeul Ceaiului O’Sulloc, Turnul Busan, Podul Gwangan-daegyo, Casa APEC, Observatorul Chemseongdae, Complexul Funerar Daereungwon, Templul Bulguksa, Muzeul Naţional din Gyeongju, Templul Haeinsa, Zona Demilitarizată Coreeană, al treilea tunel de infiltrare nord-coreean, Observatorul Dora, Muzeul Naţional din Seoul

Obiective traditii: Satul Namsangol Hanok Village, artera comercială Insadong, satul Yangdong

Obiective distractii: Piaţa Namdaemun, plimbare prin Satul Namsangol Hanok Village, Plimbare pe artera comercială Insadong, călărit în Parcul The Ma, Piaţa de pește Jagalchi, Complexul comercial Centum City, iazul artificial Anapji Pond, participare la un spectacol „Nanta”, urcare în Observatorul Dora

Info tarif:

1490 EURO + 2180 USD / loc în cameră dublă;  Supliment single: 680 USD

 


tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup minim de 20 turişti; pt. 15-19 turişti, tariful se va majora cu 270 usd/pers.

Nr minim de turisti: 20

Ghizi: Insotitor al Agentiei noastre Ghizi locali

Mese: Mic dejun: 10 Dejun: 8 Cină: 1



PROGRAM



Ziua 1. Bucureşti – Istanbul
  • Masa:  În avion
  • Transport:  Avion
  • Descriere:  Întâlnire cu însoţitorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 19:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 1046 (21:40 / 23:10).


Ziua 2. Istanbul – Seoul
  • Masa:  În avion, cină
  • Cazare:  Hotel Ibis Styles Yongsan Dragon City 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Avion, autocar
  • Descriere:  Din Istanbul vom pleca cu zborul TK 090 (01:50 / 17:40) spre Seoul, capitala istorică a Coreei timp de 600 de ani, situată în nord-vestul ţării, pe Râul Han, în centrul peninsulei Coreea. Întemeiată în anul 18 î.Hr., aceasta a fost iniţial capitala regatului Baekje, unul dintre cele Trei Regate Coreene şi a continuat să fie capitală în timpul dinastiei Joseon şi a imperiului Coreean până în zilele noastre. Zona capitalei care include metropola Incheon şi majoritatea provinciei Gyeonggi, are aprox. 24,5 milioane de locuitori, fiind una dintre cele mai mari zone metropolitane din lume. Aproape un sfert din populaţia Coreei de Sud trăieşte în Seoul, făcându-l cel mai puternic centru economic, politic şi cultural sud-coreean. Seoul este considerat un oraş global, fiind în acest sens al 9-lea în Indexul Oraşelor Globale din 2008. În oraşul care a găzduit Jocurile Olimpice de vară în anul 1988 şi Campionatul Mondial de Fotbal din anul 2002 se află şi sediile principale ale multinaţionalelor Samsung, LG şi Hyundai. Întâlnire cu reprezentantul local, cină şi transfer pentru cazare la Hotel Ibis Styles Yongsan Dragon City 4* (sau similar 4*).


Ziua 3. Seoul
  • Masa:  Mic dejun şi dejun
  • Cazare:  Hotel Ibis Styles Yongsan Dragon City 4* (sau similar 4*).
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Piaţa Namdaemun Turnul din Seoul Muntele Namsan Cheongwadae - Blue House Palatul Gyeongbokgung Plimbare prin Satul Namsangol Hanok Village Plimbare pe artera comercială Insadong
  • Descriere:  Mic dejun. Zi dedicată explorării oraşului Seoul care va include vizitarea Muzeului Naţional, muzeu emblematic al istoriei și artei coreene din Coreea de Sud. Vom vizita apoi Palatul Gyeongbokgung, unul dintre cele cinci mari palate construite de regii dinastiei Joseon, palat favorit al multor dintre prinţii dinastiei, care a păstrat multe elemente datând din perioada celor Trei Regate. Construit în sec. al XIV-lea, distrus în mare parte în urma invaziei japoneze, acesta a fost restaurat în sec. al XIX-lea, însă edificiile cele mai reprezentative ale dinastiei Joseon, respectiv Pavilionul Gyeonghoe-ru și Iazul Hyangwonjeong au rămas intacte. Cei care doresc vor putea avea aici o experiență inedită căci vă veți putea îmbrăca în costume tradiționale, pentru fotografii care vor rămâne o amintire de neuitat. Vom face în continuare un tur în Bukchon, zonă rezidențială tradițională situată în inima orașului, prilej de a admira farmecul caselor tradiționale coreene numite Hanok. Vom vedea apoi Cheong Wa Dae - Blue House (exterior), copia sud-coreeană a Casei Albe, un complex de clădiri construite pe situl grădinii regale a dinastiei Joseon unde îşi desfăşoară activitatea guvernul, fiind şi reşedinţă prezidenţială. Dejun în timpul vizitelor. În continuarea zilei vom face o plimbare pe celebra arteră comercială Insadong, de unde se pot achiziţiona diverse obiecte tradiţionale coreene. Vom intra în Piaţa Namdaemun, cea mai veche piaţă tradiţională din Seoul situată lângă „Marea Poartă din Sud”, una dintre vechile porţi de acces în oraş, după care ne vom îndrepta spre Turnul din Seoul, simbolul orașului, situat pe muntele Namsan, inaugurat la data de 15 Octombrie 1980, care găzduieşte în prezent o mulţime de cafenele şi restaurante. Cazare la Hotel Ibis Styles Yongsan Dragon City 4* (sau similar 4*).


Ziua 4. Seoul – Suwon – Seoul
  • Masa:  Mic dejun şi dejun
  • Cazare:  Hotel Ibis Styles Yongsan Dragon City 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Optionale:  vizita Suwon
  • Descriere:  Mic dejun. Timp liber pentru explorarea individuală a orașului Seoul sau excursie opțională la Suwon, capitala provinciei Gyeonggi, un oraș vibrant situat la aprox. 30 km distanță față de Seoul, care îmbină armonios trecutul cu prezentul și care oferă o varietate de centre comerciale moderne, piețe tradiționale și restaurante unde veți putea încerca bucătăria locală, celebră pentru faimosul pui prăjit Suwon sau pentru galbi, costițele de vită la grătar. Orașul este renumit pentru faptul că aici își are sediul departamentul de cercetare și dezvoltare al gigantului Samsung, dar și pentru Fortăreața Hwaseong, listată în Patrimoniul Mondial UNESCO, construită în sec. al XVIII-lea de Regele Jeongjo din dinastia Joseon, cel care și-a dorit mutarea capitalei de la Seul la Suwon. Complexul include ziduri impresionante, porți masive și turnuri de apărare, toate bine conservate, un exemplu remarcabil de arhitectură militară coreeană. Veți vizita Palatul Hwaseong Haenggung din interiorul fortăreței, care a servit ca reședință temporară pentru familia regală în timpul călătoriilor, un exemplu excelent de arhitectură tradițională coreeană, care oferă diverse expoziții despre viața regală și cultura dinastiei Joseon. Vă veți îndrepta apoi spre Yongjin pentru a vizita platourile de filmare ale televiziunii MBC cunoscute sub denumirea DaeJangGeum Park, unde vom găsi copii ale satelor și palatelor coreene din diferite perioade istorice. Veți avea ocazia să recunoașteți decorurile unde au fost filmate o mulțime de drame istorice și videoclipuri ale artiștilor k-pop și să vă simțiți ca protagoniștii acestor filme urmărite și în țara noastră. Întoarcere la Seoul unde seara o veți putea petrece în Myeongdong, zonă renumită pentru shopping, sau în Namdaemun unde veți putea savura cea mai bună mâncare stradală. Cazare la Hotel Ibis Styles Yongsan Dragon City 4* (sau similar 4*).


Ziua 5. Seoul – Jeju
  • Masa:  Mic dejun şi dejun
  • Cazare:  Hotel Jeju Ocean Suites 4* (sau similar 4*).
  • Transport:  Autocar, avion
  • Obiective:  Insula Jeju
  • Descriere:  Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul care durează aprox. 1 oră către Insula Jeju, o insulă vulcanică unde peisajul este de o frumuseţe ireală, tradiţiile culturale sunt unice, iar climatul temperat este perfect. Insula Jeju este cunoscută şi sub numele de „Insula Zeilor”, singurul loc din lume care are trei certificate UNESCO, fiind recunoscut la nivel mondial ca rezervaţie naturală (din anul 2002), patrimoniu natural mondial (din anul 2007) şi parc geologic al lumii (din anul 2010). Insula reprezintă una dintre cele 7 noi minuni ale naturii, alături de Amazon (Brazilia), Halong Bay (Vietnam), Cascada Iguassu (Argentina & Brazilia), Parcul Natural Subteran „Puerto Princesa” (Filipine), Table Mountain (Africa de Sud) şi Parcul Naţional Komodo (Indonezia). Jeju se mândreşte cu cele 360 de formaţiuni vulcanice numite „oreum”, precum şi cu nenumărate peşteri de lavă. După sosire ne vom îndrepta spre Seongsan Ilchulbong, un crater vulcanic magnific care răsare din mare, denumit literar „Vârful Răsărit de soare”, parte a Patrimoniului Mondial UNESCO şi Seopjikoji, de asemenea inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Dejun în timpul vizitelor. În continuarea zilei vom vizita Muzeul de Artă Populară Jeju. Transfer pentru cazare la Hotel Jeju Ocean Suites 4* (sau similar 4*).


Ziua 6. Jeju
  • Masa:  Mic dejun şi dejun
  • Cazare:  Hotel Jeju Ocean Suites 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Cascada Jeongbang Templul Yakcheonsa Muzeul Ceaiului O’Sulloc Faleza Jusangjeoll Parcul The Ma Plaja Hyeupjae
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi vom explora în continuare Insula Jeju, ajungând până la Cascada Jeongbang, cu căderi de apă de la 23 m înălţime, singura cascadă din Asia care se varsă direct în ocean. Legenda spune că un dragon sfânt a trăit sub ea, iar apa conţine până în prezent spiritul dragonului şi astfel poate vindeca boli şi poate aduce ploaia în timpul secetei. Cascada este una dintre cele trei celebre cascade ale insulei, celelalte două fiind Cascada Cheonjiyeon şi Cascada Cheonjeyeon. În continuarea zilei vom vizita Templul Yakcheonsa, construit în stil budist, care înseamnă „templul unde curg ape medicinale”, denumire dată după izvoarele minerale peste care a fost ridicat, după care vom vizita Muzeul Ceaiului O’Sulloc, unde vom afla mai multe despre arta ceaiului din această ţară. Vom vedea apoi Faleza Jusangjeoll, o formaţiune vulcanică similară cu Causeway din Irlanda de Nord, Parcul The Ma, unde se poate experimenta călăria şi Plaja Hyeupjae, care este, fără îndoială, cea mai pitorească plajă din Jeju mângâiată de apa de culoarea smaraldului, ce arată incredibil de frumos în timpul zilei și este unul dintre cele mai bune locuri pentru a admira apusul de soare. Dejun în timpul vizitelor. Cazare la Hotel Jeju Ocean Suites 4* (sau similar 4*).


Ziua 7. Jeju – Busan
  • Masa:  Mic dejun şi dejun
  • Cazare:  Hotel Busan Asti 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar, avion
  • Obiective:  masivul Hallasan Turnul Busan Piata de peste Jagalchi Podul Gwangan-daegyo
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineaţa vom putea admira cel mai vechi masiv muntos din Coreea de Sud, Hallasan, parcul naţional al muntelui fiind inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Transfer la aeroport pentru zborul intern către Busan, principalul port al ţării şi al doilea oraş ca mărime din Coreea de Sud, care a devenit renumit odată cu găzduirea Jocurilor Asiatice din anul 2002. Busanul a fost de asemenea unul dintre oraşele gazdă pentru FIFA World Cup 2002 şi reprezintă centrul de convenţii internaţionale din Coreea. Odată ajunşi în Busan vom vizita Turnul Busan situat în Parcul Yongdusan, care oferă o privelişte spectaculoasă asupra vechiului port. Dejun în timpul vizitelor. În continuarea zilei vom vedea Piaţa de pește Jagalchi, una dintre cele mai mari din lume, unde pescarii îşi vând marfa proaspătă, iar clienţii negociază pentru un preţ cât mai bun și vom admira Podul Gwangan-daegyo care are o lungime de 7,4 km, fiind cel mai lung pod bi-nivel din Coreea, peste ocean. Pe lângă faptul că permite o modalitate rapidă de deplasare, podul oferă priveliști uluitoare ale atracțiilor din apropiere, respectiv Insula Oryukdo, Muntele Hwangnyeongsan, Plaja Gwangalli, Insula Dongbaekseom și Dealul Dalmaji. Dotat cu mii de beculețe, podul prezintă o frumoasă expoziție de lumini pe timp de noapte care se schimbă odată cu anotimpurile. Cazare în Busan la Hotel Busan Asti 4* (sau similar 4*).


Ziua 8. Busan
  • Masa:  Mic dejun şi dejun
  • Cazare:  Hotel Busan Asti 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Gamcheon Culture Village Casa APEC Plaja Haeundae Cheongsapo Daritol
  • Descriere:  Mic dejun. Această zi va fi consacrată vizitării oraşului Busan, prilej cu care vom vizita Gamcheon Culture Village, supranumit „Machu Picchu al Busanului”, fiind situat pe dealurile din apropierea orașului, renumit pentru fațadele colorate ale caselor sale și picturile murale care adaugă un farmec aparte satului. Labirintul de străzi înguste și scări contribuie la un sentiment de aventură și explorare. Satul Gamcheon a fost inițial locuit de refugiații din Războiul Coreean în anii 1950, considerat în trecut un cartier sărac, care a fost revitalizat printr-un proiect de artă comunitară lansat în anul 2009. Casele construite în trepte pe pantele abrupte ale dealurilor, oferă vederi spectaculoase asupra orașului și portului. Vom vedea că Gamcheon Culture Village reprezintă un exemplu impresionant de regenerare urbană, unde arta și cultura au transformat un cartier marginalizat, într-o destinație turistică de renume. După dejun vom vom vizita Casa APEC, care se referă la sala de conferinţe APEC - Cooperarea Economică Asia – Pacific și Plaja Haeundae, cea mai faimoasă plajă cu nisip alb din ţară, unde se ţin numeroase evenimente culturale şi festivaluri de-a lungul anului. În continuarea zilei vom trăi o experiență de neuitat pe Cheongsapo Daritdol Skywalk, o pasarelă suspendată construită din sticlă transparentă pe stânci abrupte, de unde vom avea o incredibilă priveliște panoramică asupra Oceanului Pacific. Cazare la Hotel Busan Asti 4* (sau similar 4*).


Ziua 9. Busan – Yangdong – Gyeongju
  • Masa:  Mic dejun şi dejun
  • Cazare:  Hotel Gyeongju Commodore 4* (sau similar 4*).
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  templului Haedong Yonggungsa Gyeongju satul Yangdong Observatorul Chemseongdae Complexul Funerar Daereungwon Anapji Pond
  • Descriere:  Mic dejun. Un Paște fericit și o zi care va debuta cu vizitarea templului Haedong Yonggungsa, situat pe coasta zonei de nord-est a orașului Busan. Această atracție superbă oferă turiștilor descoperirea rară a unui templu de-a lungul liniei țărmului, majoritatea templelor din Coreea fiind situate în munți. Ne vom deplasa apoi spre Gyeongju, oraș situat în provincia North Gyeongsang, fosta capitală a Regatului Antic Silla, care a guvernat mare parte a peninsulei coreene între secolele VII - IX, cunoscut şi sub denumirea de „muzeul fără ziduri”, ce găzduieşte unele dintre cele mai mari comori de artă budistă din Coreea. Vom vizita în continuare satul Yangdong, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, un sat aflat într-o zonă superbă de munte, în care încă se păstrează clădirile şi obiceiurile de viaţă coreene din timpul dinastiei Joseon. Vom vedea Observatorul Chemseongdae, cel mai vechi observator astronomic existent din Asia de Est, una dintre cele mai vechi instalaţii ştiinţifice din lume în funcţiune, construit din 362 de blocuri de granit reprezentând cele 362 de zile ale anului lunar, Complexul Funerar Daereungwon, în care se află mormintele regilor şi nobililor dinastiei Silla, unde vom afla mai multe despre cultura Coreei de acum 1.500 de ani și Anapji Pond, iazul artificial unde se relaxa familia regală a dinastiei Silla, aflat în parcul palatului Banwolseong, construit în anul 674 din ordinul Regelui Munmu. Dejun în timpul vizitelor. Transfer pentru cazare la Hotel Gyeongju Commodore 4* (sau similar 4*).


Ziua 10. Gyeongju
  • Masa:  Mic dejun şi dejun
  • Cazare:  Hotel Gyeongju Commodore 4* (sau similar 4*).
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Templul Bulguksa Grota Seokguram Muzeul National
  • Descriere:  Mic dejun. Această zi va fi dedicată vizitelor în Gyeongju. Vom vizita Templul Bulguksa, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, unul dintre cele mai frumoase altare budiste ale Asiei şi Grota Seokguram, o grotă artificială din granit alb unde se află statuia lui Buddha Sakyamuni care priveşte spre mare, inclusă şi ea pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, ambele obiective fiind construite în sec. al VIII-lea de dinastia Silla, pe pantele Muntelui Tohamsan, reprezentând esența culturii coreene budiste. Vom vizita apoi Muzeul Naţional, unde vom admira diverse exponate care aparţin culturii Silla, printre care cel mai mare clopot din ţară - al Regelui Seongdeok, opere de artă, bijuterii de aur, artefacte găsite în interiorul mormintelor, obiecte de uz casnic etc.. În continuarea zilei ne vom relaxa pe malurile frumosului lac Bomun. Dejun în timpul vizitelor. Cazare la Hotel Gyeongju Commodore 4* (sau similar 4*).


Ziua 11. Gyeongju – Daegu – Seoul
  • Masa:  Mic dejun şi dejun
  • Cazare:  Hotel Ibis Styles Yongsan Dragon City 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar, tren
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineaţa vom vizita Templul Haeinsa, construit iniţial în anul 802, în al 3-lea an de domnie al Regelui Ae Jang. Templul adăposteşte o colecţie de peste 80.000 de plăcuţe din lemn inscripţionate cu scripturile lui Buddha (Tripitaka Coreeană), o comoară naţională şi universală. Dejun în timpul vizitelor. Ne vom deplasa apoi la gara Dongdaegu pentru plecarea cu trenul de mare viteză „Bullet Train KTX” spre Seoul. Ziua se va încheia cu participarea la un spectacol „Nanta”, ce a devenit unul dintre cele mai populare spectacole din Coreea de Sud, care a câștigat apreciere pe scară largă pentru combinația sa de umor, muzică și energie, oferind o experiență unică și memorabilă pentru spectatori. Cazare în Seoul la Hotel Ibis Styles Yongsan Dragon City 4* (sau similar 4*).


Ziua 12. Seoul – Zona Demilitarizată Coreeană – Seoul – Istanbul
  • Masa:  Mic dejun
  • Transport:  Autocar
  • Optionale:  Vizita DMZ
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi vom putea face o excursie opțională în Zona Demilitarizată Coreeană, cea mai puternic păzită graniţă a lumii, aflată între cele două ţări, Coreea de Nord şi Coreea de Sud care se întinde de la est la vest pe o distanţă de 250 km, având o lăţime de 4 km. În timpul turului veți afla mai multe despre Războiul din Coreea în care au murit aprox. 900 mii de chinezi, 1,5 milioane de sud-coreeni şi 34 mii de americani. Veți vedea şi al treilea tunel de infiltrare nord-coreean, construit de nord-coreeni cu intenţia de a invada pe ascuns Coreea de Sud, tunel descoperit însă de către Coreea de Sud în anul 1978 ca urmare a unei informaţii furnizate de către un dezertor nord-coreean. Tunelul are o lungime de aprox. 1,5 km şi o adâncime de 150 m sub pământ. Veți avea de asemenea şansa să urcați în Observatorul Dora situat pe muntele cu acelaşi nume, de unde cu ajutorul binoclurilor veți putea zări oraşul industrial Kaesong din Coreea de Nord. În continuarea zilei veți ajunge în Parcul Imjingak, construit pe malul râului Imjin pentru a-i comemora pe toţi cei care şi-au pierdut casele şi au fost separaţi de familiile lor în timpul războiului, după care vă veți întoarce la Seoul. Până la ora transferului la aeroport, veți putea explora zona Gangnam, cartierul opulenței, unde veți găsi cele mai luxoase restaurante, cafenele și malluri din Coreea de Sud. Veți putea urca în Lotte Tower Observatory, cea mai înaltă clădire din țară, vă veți putea plimba pe K-Star Road, o stradă cu restaurante frecventate de starurile k-pop și veți putea face ultimele cumpărături în centrul comercial subteran COEX Mall, unul dintre cele mai mari mall-uri din Asia, în care veți găsi o ofertă variată de magazine, restaurante și atracții, precum Biblioteca Starfield, pe care e posibil să o recunoașteți din dramele coreene, unde vă veți putea bucura de arhitectura spectaculoasă, înconjurați de mii de cărți. Seara, transfer la aeroport pentru plecarea spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 091 (23:20 / 04:55).


Ziua 13. Istanbul – Bucureşti
  • Masa:  Mic dejun
  • Transport:  Avion
  • Descriere:  Sosire la Istanbul la ora 04:55, de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul TK 1043 (06:50 / 08:10).

vezi mai multe

  • transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Istanbul – Seoul şi retur cu compania Turkish Airlines
  • transport continental cu avionul pe rutele: Seoul – Jeju şi Jeju – Busan
  • taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale şi continentale (pot suferi modificări)
  • transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
  • 10 nopţi cazare în hoteluri de 4*
  • mesele menţionate în program: 9 mic dejunuri, 8 dejunuri și 1 cină
  • participarea la un spectacol „Nanta”
  • transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
  • taxe de intrare la obiectivele menţionate în program
  • ghizi locali
  • conducător român de grup
  • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

vezi mai multe

  • taxe de ieşire de pe aeroporturi (în cazul în care se aplică)
  • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
  • locuri preferențiale în avion
  • bacşişuri: 50 euro/pers. pentru ghizi şi şoferi, mai puţin pentru bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
  • excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de 10 participanţi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local: · Excursie la Suwon: aprox. 130 usd/pers. (se rezervă și se achită la agenție) · Excursie la Zona Demilitarizată Coreeană: aprox. 140 usd/pers. (se rezervă și se achită la agenție) IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurări MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Asigurările MEDICALE și STORNO de călătorie se pot încheia la orice companie de asigurări care asigură acest serviciu; suma platită pentru asigurare nu este returnabilă. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.

vezi mai multe

Conditii:
  • înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
  • diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
  • diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
  • turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
  • în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti NOTĂ: Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției Agentia noastra (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția Agentiei noastre nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Acte:
  • pașaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei, NU se acceptă pașapoarte temporare


Observatii:
  • conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
  • agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
  • agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
  • prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
  • conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
  • cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
  • clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
  • distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
  • dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
  • agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
  • agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
  • acest program include activități care pot implica efort fizic semnificativ, cum ar fi una sau toate caracteristicile următoare: mers pe jos pe distanțe lungi, urcarea pe terenuri accidentate și vizitarea unor obiective turistice ce pot avea acces limitat pentru persoanele cu mobilitate redusă; din acest motiv, acest program nu este recomandat persoanelor cu mobilitate redusă; dacă aveți orice îndoieli sau întrebări legate de capacitatea dumneavoastră de a participa la acest circuit, vă rugăm să ne contactați pentru consultanță suplimentară înainte de a face rezervarea
  • în situația în care turistul are cerințe speciale, spre exemplu, dar fără a se limita la: camere alăturate sau cu o anumită localizare, meniu special, acestea vor fi solicitate către partenerii noștri, dar nu vor fi considerate confirmate decât în măsura posibilităților de la fața locului
  • în cazul în care turistul manifestă un comportament necorespunzător în timpul circuitului, ne rezervăm dreptul de a refuza înscrierea acestuia la următoarele circuite organizate de agenția noastră; de asemenea, turistul va fi exclus din programul de fidelitate (DAL EXCLUSIVE CLUB); comportamentul necorespunzător include, dar fără a se limita la: încălcarea regulilor stabilite, comportament agresiv sau lipsit de respect față de ceilalți turiști, personalul agenției sau partenerii noștri
  • în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
  • aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor, iar cei care au achitat supliment de single pentru cazare NU beneficiază de 2 locuri în autocar
  • agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
  • conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
  • excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia Agentiei noastre; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
  • agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
  • în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
  • agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
  • selectarea preferențială a locurilor în avion, în cadrul rezervărilor de grup, este de cele mai multe ori supusă unor reguli stricte și diferă de la o companie aeriană la alta (se percep costuri suplimentare sau nu este acceptată și/sau se poate face numai cu un anumit timp în avans etc.). Ulterior achitării unei sume pentru un loc preferențial în avion, compania aeriană poate modifica fără preaviz tipul de avion și ca atare se modifică configurația locurilor în avion, respectiv a locului prerezervat/achitat de către turist; pentru aceste situații nu suntem răspunzători și ne oferim doar sprijinul să intermediem un dialog cu compania aeriană ce nu garantează și soluționarea situației
  • copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
  • copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
  • vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
  • pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
  • c/v excursiei poate fi achitată şi în lei (sau în euro/usd față de moneda/monezile în care este lansat programul turistic) la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
  • prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!

Optiuni

Servicii
Perioada
Detalii
Pret
Tarif camera dubla
- 2 adulti
12 Apr - 24 Apr, 2025
EUR696400EUR
Solicita oferta